Un gest foarte emotionant. Pt.mine!

Aseara am avut parte de unul dintre acele gesturi care te fac sa te remontezi, sa lupti cu rutina, lenea, plafonarea, lipsa de reactie, platitudinea si pesimismul care te incearca in anumite momente ale vietii. Probabil pentru fiecare dintre voi, de-a lungul vietii, au fost momente cand nimic nu va scoatea dintr-o stare de lehamite generala si de lipsa de reactie fata de tot, toti si toate. Sunt momente cand realizezi ca eforturile tale pentru a schimba ceva in lumea care te misti nu au nici cel mai mic efect, iar rautatea, invidia si mitocania din societate te apasa cu un ranjet care te face sa crezi ca nimic nu se schimba in jur. Ei, tocmai in acele momente se intampla anumite lucruri care te incarca cu energie, care te fac sa lupti, sa te zbati si sa crezi ca inca ceea ce spui sau scrii are si efect. Cel putin in influentarea unor pareri. Tu (-eu ) de obicei crezi ca in bine.

(Ca o paranteza mai lunga) O, sunt departe de cei care inca isi inchipuie ca un articol, un editorial sau o opinie enuntata raspicat ‘pe sticla’ sau ‘in eter’ are un efect devastator si poate duce la ceva concret. De foarte multe ori noi scriem, noi dezbatem si tot noi sau eventual colegii de breasla ne asculta sau reactioneaza in vreun fel sau altul. Desi inca sunt destui jurnalisti care prefera sa viseze sau chiar sa creada ca ceea ce scriu ei cu convingere si pasiune chiar este extrem, extraordinar de important pentru cei din jur, politicieni, oameni de afaceri, reprezentanti din administratie, lucrurile in realitate sunt complet diferite. Si simple. De foarte multe ori ceea ce ei isi inchipuie ca este citit si analizat din primele ore ale diminetii, nu este nici macar cunoscut cu titlu informativ de cei care teoretic ar fi interesati direct de prezumtivul subiect. Foarte multi nici macar nu aud, cu titlu de zvon, ca s-a scris despre cutare fapt, lucru sau persoana undeva sau in alta parte. Aud inca jurnalisti care la fel ca actualii dinozauri de presa cu ani in urma, isi inchipuie ca ceea ce ei au scris sau exprimat a facut stricaciuni imense si dezordine in linistea vietii unora sau altora dintre mai marii zilei. Probabil ar fi insa extrem de surprinsi sa constate ca respectivii nici macar nu stiau ca jurnalistul respectiv a scris ceva sau a vorbit undeva despre acel ceva! De pea multe ori ne inchipuim cu totii din breasla asta deopotriva hulita si indragita, ca noi chiar contam in ‘economia’ politica, administrativa, financiara, investitionala, sportiva si asa mai departe a acestui oras. Sunt nevoit sa ma repet cu riscul de a supara cativa cavaleri-gladiatori a dreptatii, ….nu, nu dragii mei, nu contam decat in masura in care cineva are timp, chef si eventual interes sa ne bage in seama. Lucrurile merg de cele mai multe ori inainte exact cum cineva doreste sau are interes sa mearga. Ce scrie presa conteaza doar cu scop informativ si nu neaparat ca atitudine. Pentru ca si presa a evoluat si evolueaza, cum e si normal poate, spre a oferi informatii brute dar documentate si nu atitudini si judecati de valoare ale unor ziaristi care de prea multe ori au fost prost informati, nepregatiti, nedocumentati, neprofesionisti in abordare sau mai grav …ranchiunosi, rautaciosi sau chiar razbunatori si prosti de obsesivi. A apus de mult epoca ziaristului-inchizitie si cine nu intelege asta risca sa devina penibil pana si in ochii breslei. Iar bazaconiile de genul: ‘ma ce i-am tras-o lu’ ala’, ‘ce i-am facut’, ‘ce tare am fost si ce deranj am creat’ , ‘ca stiu eu!’, sunt puerile si tembele de-a dreptul! Poate ar fi cazul sa ne maturizam cu totii si sa intelegem ca nu suntem cu nimic superiori sau mai buni decat cei despre care tot scriem! Suntem cel putin la fel daca nu chiar de multe ori mai rai. Ar trebui de prea multe ori sa ne uitam la barna din ochii nostri cand aratam paiul din ochii unora si altora. Ma distreaza de-a dreptul cand vad cata importanta ne dam singuri, fara sa realizam ca in realitate suntem doar niste simpli slujbasi ai verbelor si adjectivelor, pacatosi si rautaciosi.)

Nu asta era ideea postului, dar mi s-a parut ca in ultimul timp unii din breasla isi inchipuie ca sunt detinatorii adevarurilor absolute, oameni fara indoieli si fara credinte, ci doar cu certitudini! Putina decenta si piosenie nu ar strica sa se raspandesca prin breasla, cred eu.

Acum despre lucrurile frumoase! Ieri seara la Sala Sporturilor m-am emotionat. Nu doar pentru ca peste 2.000 de oameni s-au strans sub culorile alb-negre si cu simbol’U'l in suflete sa-si vada favoritii, ci si pentru ca personal mi s-a intamplat un lucru foarte frumos. La meciul demonstrativ dintre fotbalistii si baschebalistii “Unicei Iubiri”, ce a avut loc pentru suporterii atat de pasionali si teribili de sub flamura alb-neagra, am asistat la un exemplu de civilitate si respect pentru performanta celor pe care probabil nimeni din aceea sala nu-i iubeste si nu-i va iubi vreodata! Dar le respecta performanta, evolutia si locul din campionat. Nu am auzit injuraturile ajunse celebre si nici scandarile atat de uzitate pana acum de ultrasii bianco-nerro, la adresa vesnicei rivale din Deal! Repet, nimeni dintre cei care au fost aseara in sala Horea Demian nu-i iubeste pe cei din Deal, dar civilizatia si bunul simt au invins. Cel putin aseara! Scandarile ‘anti-Deal’ au lipsit si asta a fost din punctul meu de vedere un semn de civilitate si maturizare a acestui oras. A Clujului. Noi trebuie sa incurajam doar pe cei pe care-i iubim si in care credem, chiar ca se pot si ne pot salva de la imensa rusine, fara sa dam atentie macar celorlalti. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Daca ne calca pe nervi sau bataturi in mod repetat, strangem randurile si reactionam, dar pana atunci nu! Sa aratam ca suntem altfel, suntem civilizati si iertatori.

PS Multumesc din tot sufletul acelui suporter al Universitatii, pe care il cunosc din vedere de mai mult timp, care a coborat din mijlocul galeriei pentru a-mi darui fularul de la gatul sau cu insemnele Unicei Iubiri! Multumesc mult si pentru cuvintele frumoase pe care mi le-a adresat atat mie cat si ziarului la care lucrez, respectiv blogului pe care scriu acum! Am fost atat de surprins si totodata emotionat incat nu am avut inspiratia nici eu si nici Mihai care era langa mine sa-l intrebam cum se numeste. Oricum pot sa-l asigur ca esarfa-fular inscriptionata cu ‘onoare-pasiune-respect-traditie’ si insemnele Universitatii este asezata la loc de cinste in biblioteca mea draga, iar la meciuri o voi purta cu maxima consideratie si mandrie! Haide “U”!