E oficial. Transferul s-a produs.

Ceea ce anuntam acum cateva zile ca fiind una dintre marile surprize-mutatii de pe piata media clujeana s-a produs deja. Lucian Danciu, cel care timp de aproape 8 ani s-a confundat cu Antena 1 Cluj, a decis sa faca pasul spre locurile unde vantul bate foarte tare. Ca pe mare. Incepand din 1 martie, Lucian este noul director de la Realitatea TV Cluj, post ce-ar urma sa emita spre sfarsitul lunii martie in Cluj.

Alaturi de el, o alta mare surpriza, un alt om de televiziune care la randul sau s-a confundat ani de-a randul cu trustul altui mogul, sarb de aceasta data, a decis sa treaca tot spre locul unde “vantul bate puternic in pupa marinarilor”. George Petrule pleaca si el, din cate am aflat, spre acelasi trust, in pozitia de director de dezvoltare. Pentru Transilvania. Daca in cazul lui George informatia nu mi-a fost confirmata, dar vine sa intareasca ipoteza Cameliei, in cazul lui Lucian informatia este mai mult decat sigura, fiind verificata chiar la varful trustului SOV-ului. Extrem de interesant, avand in vedere ca, practic, cei doi stalpi ai primelor doua televiziuni locale ca audienta, pareau pana acum foarte putin timp ca nu au nici un motiv sa plece din trustul ‘motanului’ si trustului ‘ex-Janinului’. Ramane de vazut cine ii va inlocui pe cei doi pe locurile ramase vacante, in anul electoral care abia a inceput. Despre asta, pe mai incolo…  Succes, Lucian! Succes, George!

6 Responses to “E oficial. Transferul s-a produs.”


  • vezi ca esti si pe blogul lui tolontan!

  • Despre Petrule, un singur lucru pot sa spun:are grozav de multa intuitie.Stie el ce face.

  • Am apreciat prestatia dumneavoastra la o emisiune televizata acum cateva zile pe TVR Cluj, in care vorbeati despre cazul Mercedes. Un domn ziarist va tot contrazicea agresiv, negand ca ar exista contacte intre nemti si Cluj. Acum vad ca si Clujeanul scrie despre tot mai iminenta venire a trustului. Ar fi extraordinar sa vina si acest mamut capitalist care este Daimler.

  • @ardelene, multumesc pentru aprecieri. Sper si eu ca si tine ca dupa americanii de la Emerson, finlandezo-americanii de la Nokia si nemtii de la Porche (la Dej) ar fi nemaipomenit sa-i avem si pe gigantii germanofili de la Daimler-Crysler cu marca Mercedes in capitala Ardealului. Clujul merita asta! Numai Cluj!

  • E numai Daimler. Chrysler a fost cumparat de Cerberus Capital Management anul trecut.

  • Se pot lua de mana si PETRULE GeORGE SI DANCIU LUCIAN sunt doua mari nulitati.La lopata le sta perfect.acolo e de astia,doi neciopliti,total antisociali,cu aere de smecheri.in fapt niste trepadusi cu siguranta impostori de marca!!!

Leave a Reply