Asa ar fi trebuit sa se intample in cazul unor campanii electorale dintr-o tara normala. Campaniile trebuie incepute imediat ce se sfarsesc altele prin vot popular. Oficial (pentru a raspunde si cititorului meu constant Mihai R.), cu siguranta a gresit atat Marius Nicoara cat si Alin Tise, cei doi candidati ce se bat crunt pentru presedentia Consiliului Judetean Cluj. Amandoi au inceput campania cu cel putin doua saptamani mai devreme. Nu prea inteleg cum dracu nu au vazut si judecatorii de la Biroul Electoral Judetean Cluj acest lucru!? Unul si-a pus chipul si mesajul pe panouri gigantice in municipiul resedinta si in judet in timp ce cam in acelasi timp celalalt a impartit primele zeci de mii de scrisorele electorale. Culpabili amandoi daca privim calendarul oficial al alegerilor locale din 2008. Dupa asta am inteles ca acelasi Nicoara a impartit si ceva brosurele electorale cu realizarile din mandatul sau la CJ, pe care personal nu le-am vazut. E vorba fireste doar de brosuri! Sincer, personal nu am primit in cutiuta postala de acasa nici scrisoarea lui Alin si nici brosura lui Nicoara. Asta arata ca echipele de activisti ai PD-L si PNL nu si-au prea facut treaba, cel putin in cartierul meu European. Personal nu ma deranjeaza foarte mult ca cei doi au muscat din startul campaniei deoarece consider ca activismul de orice fel este mult mai de dorit decat pasivitatea unora sau altora fie ei consiliati si de Goebbels de Transilvania. Dar legal, repet, au gresit cu siguranta chiar daca judecatorii clujeni au reusit sa intre in anul electoral 2008 intr-un mod rusinos! In ceea ce priveste afisajul electoral sau doar publicitar, problema se complica rau de tot deoarece doar intre 10 si 20% dintre panourile din municipiul resedinta sau din judet sunt cu acte in regula! Restul sunt pur si simplu ilegale. Astept sa treaca campania, sa castige un nou mandat nenea Emil si poate se va indura sa ia taurul de coarne si in aceasta problema ce tine tot de urbanism si respectarea legalitatii. Licitatie si cu asta basta! Cine are puterea financiara sa liciteze, cine nu, sa stea frumos acasa, chiar daca asta va duce probabil la introducerea unui monopol al marilor jucatori de pe piata europeana ce detin retele de outdoor si in Romania. Dar poate intr-o alta zi, dupa campanie pentru a nu se interpreta, voi enumera si cele 10 probleme pe care daca Boc nu le rezolva in al doilea mandat va avea toate sansele sa fie injurat pe strada si nu aplaudat peste cativa ani! Chiar si dezvoltarea, cresterea si modernizarea unui oras nu poate fi facuta la voia intamplarii sau lasata la mana unor pseudo-dezvoltatori imobiliari ce nu urmaresc decat profitul rapid in dauna arhitecturii si imaginii unei adevarate capitale a Ardealului ce trebuie lasata mostenire generatiilor ce va sa vina! Dar despre asta dupa 01 iunie. ( Maine despre vanzarea ‘U’niversitatii, o alta tema lansata de un cititor constant al acestui blog, iar luni in noul ZIUAdeCluj veti afla in premiera (sau poate nu!?) cum si unde si-a petrecut Premierul Romaniei ziua internationala a oamenilor muncii si startul campaniei electorale locale din 2008!?
Bloguri
Presa
Bloguri
Ziaristi
Arhive
- September 2010
- August 2010
- July 2010
- June 2010
- May 2010
- April 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009
- October 2009
- September 2009
- August 2009
- June 2009
- May 2009
- April 2009
- March 2009
- February 2009
- January 2009
- December 2008
- November 2008
- October 2008
- September 2008
- August 2008
- July 2008
- June 2008
- May 2008
- April 2008
- March 2008
- February 2008
- January 2008
- December 2007
- November 2007
- October 2007




















Salut Rares,
Spui ca judecatorii clujeni de la BEJ au gesit si ca s-au facut de rusine. Pai astia din Bucuresti au facut de rusine toata justitia. Oprescu nu avea dreptul sa candideze. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-2914339-campionul-semnaturilor-pentru-oprescu-strans-unul-singur-7000-semnaturi-opt-zile.htm
Asta am constat dupa ce am stat vreo doua ore cu dosarele cu semnaturi in fata. La Cluj hotia e mai cu stil. Aici nimeni nu are scrupule.
PS: Abia astept sa vand maine noul ZIUA de Cluj.
Salut Rares,
1. Judecatorii BEJ s-au facut ca ploua pentru ca sanctiunile sunt absolut penibile in lege. ceva amenzi nesemnificative. Legea trebuie schimbata. daca se facea campanie in SUA pe legea din RO., Obama, Hilary si McCain ….erau doar vedete la showuri TV si emisiuni cu manelisti.
2. Campania lui Nicoara este extrem de agresiva. Un lucru interesant. E complet rupta de PNL si de Chira. Ceea ce presupune ca deja , liberalii au “sacrificat” municipiul.
3. Remus are o imagine interesanta. I inima trandafiri Cluj. Cred ca e o prelungire a sloganului din 2004 “Inimi pentru inima Transilvaniei”.
4. Sloganul lui Funar este excelent. “Vreti Primar? Votati Funar!”
5. Campania UDMR atat de anuntata este pe “on hold…”. Deocamdata.
Succes maine!