Trei primari pentru Cotroceni

Pana nu demult, in Romania erau cunoscute doar doua culoare ale succesului pentru accederea spre pozitii publice alese. Doua functii s-au dovedit in ultimii 18 ani de democratie neaosa ca sunt datatoare de notorietate si mai ales incarcate de imagine  pozitiva. Doua functii numite, ce s-au dovedit trambuline politice pentru cei care le-au detinut, in cea mai mare parte. Culoarul externelor, calea ministeriatului in importanta si extrem de vizibila functie de ministru de externe s-a dovedit la nivel national suficient de importanta pentru a genera lideri cu vizibilitate si incredere in momentul intrarii dinspre domeniul tehnocratic spre cel al bataliilor din sfera politicii de transee. Melescanu, Nastase, Geoana sau Mihai Razvan Ungureanu sunt doar patru exemple de lideri politici care au ajuns sa-si dovedeasca masura propriei incompetente ca urmare a dobandirii unor pozitii cheie de pe urma unei simpatii si increderi dobandite in functia de ministru de externe.

Chiar daca toti cei patru au ajuns sa dezamageasca in timp, ei s-au bucurat indiscutabil o buna bucata de vreme de imaginea unor indivizi destoinici si mult mai inteligenti si ageri decat s-au dovedit a fi in cele din urma. Cine ar fi crezut ca Melescanu esueaza lamentabil in momentul in care trebuia sa-si duca propriul partid, APR, spre Parlament? Cine ar fi crezut ca Nastase cel cultivat, intelligent si rafinat se transforma intr-un individ fara scrupule a carui unic tel a fost cresterea cu orice chip a averii familiei sale si eventual instituirea unui regim politic periculos de apropiat de o dictatura a cleptocratiei? Cine credea ca excelentul ministru de externe Geona este un biet ‘prostanac’ in ceea ce priveste politica interna si conducrea in opozitie a propriului partid? Cine credea ca acest copil teribil al diplomatiei romanesti, Mihai Razvan Ungureanu se dovedeste a fi un biet pion manevrat cu abilitatea unui smecher de port de catre un lumpen ca Basescu?

Oricum au fost cei patru, ramane cel putin certitudinea unei teorii verificate in pozitionarea lor in sfera publica pe baza folosirii aceluiasi culoar politic spre devenire.  O situatie aproape identica se regaseste si in ceea ce priveste o alta functie generatoare de notorietate, cea de prefect. De la Hrebenciuc, la Rus sau Tise, si exemplele pot continua, pozitia de prefect a creat pentru persoanele care au ocupat functia, o veritabila trambulina politica. La fel ca in cazul pozitiei de ministru de externe si cea de prefect este una putin conflictuala si cu un potential de imagine covarsitor la nivelul maselor. Imi permit sa spun chiar ca inca in Romania la nivel de masa, imaginea unui prefect se propaga mult mai usor in public decat mult mai importanta functie de presedinte de Consiliu Judetean. O functie aleasa care la nivel de notorietate este batuta de departe inca de cea de prefect, o functie numita mult mai putin importanta decat cealalta ca atributii si putere de a face cu adevarat ceva vizibil pentru comunitate.

La nivel european insa si daca socotim doar exemplul Basescu, si in Romania mai exista o pozitie cheie in administratie care se transforma cu usurinta in trambulina politica la nivel national. Pozitia de primar de capitala, de Paris, Roma, Moscova sau Bucuresti s-a constituit in trambuline politice pentru unii dintre cei care le-au ocupat.Conform teoriei mele  in curand din pozitia de primar al Clujului, Sibiului, chiar Timisoarei si din nou Bucurestiului ne vom trezi cu trei principali prezidentiabili la alegerile pentru Cotroceni. Sunt tot mai convins ca foarte curand vom asista la o lupta pentru Cotroceni in care se vor bate asa zis independentul  Oprescu din partea PSD, excelentul primar aproape independent din FDGR, Klaus Johannis sustinut de PNL si, primarul Clujului, Emil Boc din partea PD-L. Pentru PSD candidatura lui Oprescu reprezinta cu siguranta o solutie mult mai buna decat uzitatii si totodata uzatii Nastase, Geoana, Vacaroiu si chiar Diaconescu iar pentru PNL, o eventuala si dorita candidatura a ‘sasului destoinic’ este negresit mai buna decat o candidatura a premierului actual Tariceanu, a presedintelui Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu sau a oratorului de serviciu Crin Antonescu.

In cazul PD-L, in cazul in care mizam pe scenariu lui Lucescu-Cotidianul, in care Basescu demisioneaza pentru a conduce partidul sau, PD-L, spre o victorie sigura in alegeri in aceasta toamna, o candidatura la presedintie a lui Boc are infinit mai multi sorti de izbanda decat una a lui Stolojan. Chiar daca Boc are perceptia unui soldat disciplinat sau a unei simple portavoci prezidentiale, acesta a dovedit ca in confruntarile electorale directe stie sa aplice perfect strategiile populiste verificate deja de Basescu pentru a castiga bataliile electorale la scor! Chiar daca Basescu nu va risca sa dea in aceasta toamna functia din mana, cea de presedinte, pentru una iluzorie, de premier, in cazul in care un apropiat al sau nu castiga presedintia, cu siguranta ca actualii primari de Bucuresti, Sibiu si Cluj au toate sansele sa se bata pentru cea mai inalta pozitie din Romania, in urmatorii ani. La cat de rau arata insa Basescu in ultima vreme din cauza prieteniei de durata cu zeul Bachus, nu ar fi exclus sa asistam chiar la imposibilitatea continuarii pana la capat a unui tot mai prezumtiv mandat doi, care ar rezulta eventual dintr-o lupta grea cu Oprescu si Johannis. O lupta pe care foarte bine o poate castiga si unul dintre cei doi independenti!