Acum 5 minute Presedintele inca in functie, Traian Basescu, si-a anuntat una din viitoarele teme de campanie pentru Prezidentialele lui 2009. La fel ca-n 2007, cand Basescu s-a razboit cu Parlamentul Romaniei- garantia functionarii statului de drept si a sistemului democratic in Romania- ca ne place sau nu, Basescu continua razboiul in aceasta toamna. Atunci Presedintele a fost susutinut in demersul sau de “razboinic”, deoarece era o victima, ce-i drept, deloc inocenta, a celor 322 de parlamentari care l-au suspendat din functie. Astazi, Traian Basescu mizeaza pe faptul ca cetatenii Romaniei sunt scarbiti de politicieni, iar sondajele de opinie plaseaza Parlamentul in topul inferior al increderii populatiei in institutiile statului. Practic, Basesecu propune, nici mai mult nici mai putin decat reducerea numarului de parlamentari de la 471 la 300 si contopirea celor 2 Camere actuale, Senat si Camera Deputatilor, intr-o singura Camera Parlamentara. Adica la transformarea sistemului bicameral intr-unul unicameral. Basescu propune ca acest demers sa aiba loc exact in ziua alegerilor prezidentiale, 22 noiembrie, prin referendum, motivand chestiuni de costuri. In realitate, el nu face altceva decat sa foloseasca aceasta marota si ura a cetatenilor impotriva parlamentarilor intr-un avantaj pentru candidatura sa. Este o noua stratagema marca Traian Basescu, ce denota disperarea la care a ajuns Presedintele Romaniei, care se foloseste de orice pentru a mai prosti o data populatia.
Bloguri
Presa
Arhive
- February 2012
- January 2012
- December 2011
- November 2011
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
- March 2011
- February 2011
- January 2011
- December 2010
- November 2010
- October 2010
- September 2010
- August 2010
- July 2010
- June 2010
- May 2010
- April 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009
- October 2009
- September 2009
- August 2009
- June 2009
- May 2009
- April 2009
- March 2009
- February 2009
- January 2009
- December 2008
- November 2008
- October 2008
- September 2008
- August 2008
- July 2008
- June 2008
- May 2008
- April 2008
- March 2008
- February 2008
- January 2008
- December 2007
- November 2007
- October 2007





















0 Response to “Cei 322 se transforma in 171”